Lumina în fotografie

Lumina, indiscutabil, pentru noi este totul, fără lumină nu ar exista viață pe pământ. Însă dacă este să ne referim la fotografie, lumina este materialul de lucru al fotografului. Prin iluminare se pun în evidență materia, culoarea și forma, care se înregistrează cu ajutorul aparatului de fotografiat pentru a se produce imaginea fotografică. Fiecare situație de iluminare, indiferent că trebuie aleasă cu grijă la fotografia realizata în aer liber, sau se poate modela în studio, poate fi considerată ca un alt fel de vedere a lucrurilor și are un efect hotărâtor în calitatea fotografiei. 

Lumina este, deci, unul din cele mai importante mijloace de expresie ale fotografiei nu numai datorită dependenței create de modul de formare al imaginii dar mai ales datorită posibilităților variate prin care intervine asupra formei și conținutului acesteia.  Modul de iluminare poate fi adaptat atât trăsăturilor fizice ale elementelor fotografiate cât și intenției noastre de comunicare. 

Prima provocare a unui fotograf este modul de proiecție a spațiului tridimensional din realitate în planul bidimensional al senzorului. Înțelegerea relației dintre elemente și a locului acestora în spațiu este determinată de experiența și cunoștințele noastre despre mediu. În fotografie adâncimea spațiului devine o problemă de iluminare.  Așadar, este bine de știut că lumina este foarte importantă, ea face diferența dintre fotografiile nereusite si cele banale. O fotografie mai puțin reușită, neinteresantă, fără viața, rezultă prin iluminarea uniforma a intregului subiect, în schimb, pentru a obține o fotografie interesantă, expresivă, trebuie redate caracteristicile obiectelor (volum, culoare), a peisajelor ( dimensiuni mari, profunzime), printr-o buna iluminare. O buna iluminare se obține rezolvând simultan cele trei roluri importante ale iluminarii: rolul plastic, rolul de compoziție și rolul tehnic.

Dacă ne referim la fotografia de afară, atunci lumina cea mai proastă pentru o mulțime de tipuri de fotografie, este lumina puternică din mijlocul zilei deoarece intensitatea sa creează zone luminate puternic și umbre adânci cu contrast prea mare între ele. Deși, uneori acest aspect poate avea rezultate reușite pentru fotografii care înțeleg cum să o folosească corect. Lumina cea mai bună este puțin  înainte de apusul soarelui și puțin după răsărit. Excelente pentru fotografii sunt și zilele innorate - norii acționând ca un paravan ce creează umbre moi și permit capturarea detaliilor placute.

În afara rolului sculptural, modelator, lumina poate fi folosită și în regia compoziției. Modul de folosire al acesteia influențează și completează limbajul vizual determinând în mod decisiv aspectul imaginii. Lumina atrage sau distrage atenția, repartizează masele, impune sau estompează perspectiva, determină intensitatea culorii sau poate sugera mișcarea s.a Indiferent de genul de fotografie abordat, efectul acesteia poate fi exploatat urmând experiențe calificate în timp ca instrumente formalizate: creșterea contrastului conduce la crearea un joc grafic desfășurat în planul bidimensional, atenuarea detaliilor din suprafețele fotografiate plasează subiectul într-un univers mai abstract, folosirea razelor și a părților luminate pot impune liniile de structura ale compoziției etc. Toate aceste diferențe și efecte provenite din distribuția luminii se transpun până la urmă în modul cum „explicăm” privitorului unde sa privească, ce să vadă și cum sa perceapă.